UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a marcat finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a amfitearelor „Mircea Cucuianu”, „Ion Manta” și „Victor Preda” din cadrul Facultății de Medicină.
Centrul de Inovație și e-Health, o structură din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, anunță că va da startul activităților de dezvoltare a skill-urilor umaniste în medicină – Medical Humanities.
Campania, prima din anul universitar 2023-2024, e dedicată conștientizării impactului meningitei meningococice.
Cursul de specialitate este semnat de prof. univ. habil. dr. Aurel George Mohan şi acad. prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea.
Cea de-a IV-a ediție a Conferinţei „Rolul echipei multidisciplinare în îngrijirea piciorului diabetic” va avea loc în perioada 3-4 noiembrie a.c., la Cercul Militar Cluj-Napoca.
Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, organizat pentru a noua oară la kilometrul zero al Clujului – Piaţa Unirii –, a abordat problemele acute ale contemporaneităţii.
Peste 2.600 de tineri sunt, de luna aceasta, studenţi în anul I de facultate în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, prof. univ. dr. Viorel Jinga, i-a premiat joi, 5 octombrie a.c., pe cei patru sportivi care s-au remarcat la Campionatele Universitare Mondiale și Europene.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași va fi gazda Conferinței Anuale a Asociației Facultăților de Medicină din Europa.
Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) vor avea posibilitatea de a se înscrie, din această toamnă, la cursul de Branding Personal oferit gratuit de o agenție.
Campusul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va găzdui două evenimente anuale, cu impact în domeniul agroalimentar și al interacțiunii cu animalele.
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova a dedicat studenților din anul I festivitățile deschiderii noului an universitar.
The Dietitian, prima conferință acreditată cu puncte EMCD pentru nutriționiști și dieteticieni, va reuni la Cluj specialiști din întreaga țară.
Noua generație de studenți mediciniști va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licență, numele reputatului medic neurolog, prof. univ. dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru.
Tinerii rezidenţi sau specialiști în Gastroenterologie au avut ocazia să practice diverse investigaţii și să rezolve mai multe cazuri medicale în cadrul ediţiei de anul acesta a workshopului internaţional Digestive Endoscopy.
Orașul Cluj-Napoca urmează să găzduiască premiera operei Waste Side Story, rezultatul unei colaborări între societatea civilă, mediul cultural și cel de business. Din distribuţie vor face parte și membri ai comunităţii rome.
Activitățile se adresează studenților admiși în anul I la programele de studiu cu predare în limba franceză și în limba engleză, de la Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.
Asociația Create.Act.Enjoy din Cluj-Napoca propune un proiect celor interesați să exploreze gestionarea frustrării, individuală și colectivă, prin intermediul artelor digitale și new media.
Proiectul, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti în parteneriat cu Liga Studenților la Medicină Dentară București, este dedicat studenților din anul I.
Pe 29 septembrie, pasionații de știință și inovare sunt invitați să participe la atelierele, expozițiile și experimentele susținute la standurile USAMV Cluj-Napoca.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe